Dmitri Peskov: Viitorul politic al lui Aleksei Navalnîi nu este treaba Kremlinului

Dmitri Peskov: Viitorul politic al lui Aleksei Navalnîi nu este treaba Kremlinului
Dmitri Peskov: Viitorul politic al lui Aleksei Navalnîi nu este treaba Kremlinului. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 20/02/2021, 16:24

Viitorul politic al disidentului rus Aleksei Navalnîi nu reprezintă interes pentru Kremlin, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Declarația acestuia a fost făcută după ce jurnaliștii i-au cerut să comenteze viitorul politic al lui Navalnîi, în contextul în care liderul opoziției a pierdut apelul împotriva a ceea ce el descrie ca fiind o decizie motivată politic de a-l trimite în închisoare, informează site-ul agenției Agerpres.

„Nu este absolut deloc treaba noastră”, a declarat Peskov sâmbătă.

Pedeapsa lui Navalnîi a fost redusă cu o lună și jumătate

Un tribunal din Moscova i-a redus cu șase săptămâni pedeapsa lui Navalnîi, care fusese condamnat inițial la trei ani și jumătate. După condamnarea inițială, instanța a decis reducerea la doi ani și opt luni a pedepsei prin scăderea perioadei pe care Navalnîi a petrecut-o deja în arest la domiciliu.

Navalnîi a răspuns sarcastic după aflarea hotărârii.

„Au redus pedeapsa cu o lună și jumătate. Grozav!”, a spus Aleksei Navalnîi.

Acesta i-a explicat judecătorului că nu se face vinovat de încălcarea termenilor eliberării condiționate, așa cum constatase anterior instanța. El a spus că nu s-a putut prezenta în fața autorităților de probațiune anul trecut deoarece la acea vreme se afla în convalescență în Germania, după o tentativă de otrăvire, pe care o atribuie Kremlinului.

Președintele Vladimir Putin a respins în repetate rânduri acuzațiile lui Navalnîi, susținând că acesta încearcă să îl discrediteze.

„Nu vreau să ies în evidenţă, dar toată lumea ştia unde mă aflu. După ce mi-am revenit, am cumpărat un bilet de avion şi am venit acasă”, i-a spus Navalnîi judecătorului.

Doi colaboratori ai lui Aleksei Navalnîi se întâlnesc la Bruxelles cu mai mulți miniștri europeni de Externe

Miniștrii de Externe din 12 state membre ale Uniunii Europene se vor întâlni în cursul zilei de duminică, la Bruxelles, cu doi colaboratori ai disidentului rus Aleksei Navalnîi, aflat în arest.

Anunțul a fost făcut vineri de către Ministerul lituanian al Afacerilor Externe.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a recomandat pe 9 februarie adoptarea de noi sancțiuni după ce, în timpul vizitei sale la Moscova, trei diplomați europeni au fost expulzați din Rusia.

Borrell ar urma să prezinte mai multe propuneri de sancțiuni miniștrilor de Externe ai UE cu prilejul reuniunii de luni de la Bruxelles.

Lituania, Estonia, Lituania și Polonia în special cer impunerea de noi sancțiuni la adresa Rusiei.

Susţinătorii lui Navalnîi doresc ca UE să-i sancţioneze pe oligarhii pe care îi acuză că îl protejează pe preşedintele rus Vladimir Putin şi că îi susţin financiar regimul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Adele se retrage din muzică. Ce capitol nou urmează pentru cântăreață
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Cum depășim singurătatea în era mediului online?